Îmi şopteşti cuvinte mute... care nu reuşesc decât să mă amăgească. Ai murit demult, dar chipul tău e încă viu. Inima te simte...cald şi rece, amar şi bun...
Îmi zâmbeşti şi plâng. Mâinile mele nu te pot atinge... eşti doar o iluzie nebună care îmi răscoleşte mintea, trupul şi simţurile
Trecutul e din ce in ce mai prezent, iar vocea ta mă urmăreşte precum un ecou straniu venit din noapte..
Lacrimile s-au transformat în petale de trandafir negru...iar ochii mei privesc în gol: ai murit..........
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu